Nervi, suparare, indignare

Sunt foarte suparata. Pe bune! Nu mai reusesc sa ma mai inteleg cu Simeon. Este din ce in ce mai greu sa ma inteleg cu el. Daca se intampla cumva sa ii iau ce are in mana ori sa nu ii dau ceea ce vrea el in momentul 0 (chiar nu pot sa ii dau cutite) ori sa nu il las sa mearga unde ar vrea el (ex concret: avem pb cu frigiderul baietilor: jumatate din spatele frigiderului sta descoperit si este o tentatie continua si periculoasa pentru Simeon - nu stiu cu ce sa il acopar in asa fel incat nici Simeon sa nu se raneasca si nici frigiderul sa nu fie afectat ) e de rau.

Daca se intampla ceva din toate astea - chiar daca ii explic cat pot eu de calm, ii spun dinainte ce vom face in urmatoarele 5 minute  (ca sa nu il iau chiar asa pe sus, din toiul jocului), incepe sa urle, sa planga, sa tipe si ce e cel mai grav, a inceput de vreo 3-4 zile sa dea cu palmele in el sau in mine. Nu inteleg ce e cu el. Nu stiu daca e normal sau nu...daca e doar o etapa care va trece totusi cu bine ..daca e un mod de a-mi spune ceva..daca e pur si simplu foarte ambitios si incapatanat cand vine vorba de actiunile lui si nu accepta ceea ce-i spun...Habar n-am cum sa trec cu bine peste chestia asta. Ma cam termina nervos, incercand sa fiu calma. Sincer acum! Sunt o mama ca oricare alta, nu una perfecta ca in carti si simt nevoia de o pauza.

Din pacate!